Titlul pe care l-am ales nu se refera in niciun caz la o pierdere de ordin material, la o pierdere pe care un om o poate suferi in urma unui joc sau a unui concurs. Pierderea la care ma refer si pe care voi incerca in cele ce urmeaza sa o exprim si poate sa o inteleg mai bine, este una de ordin sentimental.
Pe langa faptul ca in viata suntem afectati foarte des de pierderea unor lucruri de care ne-am atasat in diferite moduri, pierdere in urma careia simtim o durere acuta, dar de scurta durata; exista incadrata tot aici si acea pierdere de care toti ne temem, pe care toti o tratam cu foarte multa precautie: pierderea(figurativ vorbind) a unei persoane care a insemnat pana in momentul respectiv o parte din viata, si implicit din sufletul nostru.
Poate ca nu este in totalitate corect, dar tind sa cred ca pe parcurs ce un om pierde obiecte importante pentru el si mai ales persoane, sufletul i se scindeaza. De ce spun asta? Pentru ca orice om investeste sentimente pentru lucrurile respective si din moment ce le pierde pe ele, pierde si sentimentele investite si implicit o mica parte din suflet. Cu riscul de a fi putin pesimist, doresc sa mentionez ca sufletul, spre deosebire de toate celelalte materii din Univers, nu se poate regenera/vindeca. Din moment ce un om a simtit o dezamagire, chiar daca reverberatiile acesteia dispar in timp, raman in urma falii care nu se pot astupa.
La prima vedere, nu exista cale de scapare din capcana sufleteasca la care toti suntem supusi pe parcursul vietii noastre. Insa ne ramane alegerea, pe care o avem langa noi inca din timpul protoparintelui nostru Adam si a vietuirii sale in Rai, vietuire a carui deznodamant il stim cu totii: alegerea cea nefolositoare, daca ma pot exprima astfel. Asadar, dupa parerea mea exista 2 directii majore pe care un om le poate alege, in vederea parcurgerii drumului vietii: poate alege sa nu riste, sa nu se expuna unor dezamagiri, unor scindari sufletesti, cu alte cuvinte, sa ramana devotat sinelui; dar evident, nu va avea posibilitatea sa castige nimic. A doua varianta, cea pe care cei mai multi o aleg, si pe care o agreez si eu, este cea in care un individ se decide sa-si riste puritatea sufleteasca, chiar si pentru cateva momente de bucurie sincera, gandindu-se chiar si la un deznodamant nefericit.
Oare ce poate alege un om intre lumina si intuneric? Lumina, pentru mine, are un mare neajuns: produce umbra si in aceasta umbra lucrurile par mai distorsionate decat in intunericul cel mai intens. Atunci ce putem alege, oare e mai bine sa alegem intunericul in care nu exista intrebari, nu exista raspunsuri, decat axiome? In adevar, as da oricand o eternitate de umbre pentru un moment de luminare...
Intentionat nu am mai formulat o incheiere, deoarece as dori ca oamenii care citesc acest articol, sa se regaseasca poate in cele ce am spus mai sus si sa-si construiasca propria incheiere, sa se gandeasca la calea care ar fi potrivita pentru ei.
Imi cer scuze pentru eventualele greseli nefortate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu