Romanța spinilor

Stau blânzi, așteptând să se cunoască
dar nimeni nu le spune,
cei doi spini, ce au dorit să crească
că nu au șanse-n lume.

Se apără mereu, de-ar curge sânge,
speranța lor se-adapă
iar fata ce i-a strâns acuma plânge
în roșii picături, în groapă...

Azi s-au întâlnit: el țanțoș, ea duioasă
sfârșitul e aproape
și dragostea ce i-a orbit nu îi lasă
ei nu au cum să scape.

Peste un timp, un spin se răzgândește,
nu vrea de el s-audă
iar celălalt pe dat se ofilește
el spinul, sânge-asudă!

Precum vedeți și voi, nici spinii ce înțeapă
de-ar fi să recunoască
nu vor fi împreună acum și niciodată
n-au cum să se iubească.

Necunoscut

     N-am mai postat de mult timp, poate pentru că nu am avut dispoziția necesară, poate pentru că timpul este limitat pentru toți sau poate chiar pentru că mi-a fost frică. Frica de cuvinte... e o senzație proprie celor care incearcă să transmită ceva prin ceea ce scriu, dar se tem că mesajul lor poate fi interpretat într-un mod greșit. Oricare ar fi fost obstacolul inițial, am trecut peste el și mă găsesc acum, în fața monitorului, încercând să dezbat o nouă temă pe care o aveam de mult în minte, dar pe care, în momentele de față, o resimt mult mai acut.

    În mod constant ne despărțim de lucruri, situații de viață, persoane pe care am dori să le avem mereu lângă noi. Motivele sunt diferite și multitudinea lor ne arată faptul că niciodată nu va exista un motiv unic, bine intemeiat, care să ne justifice alegerea.

    Evident, scopul fiecărui individ este de a forma cât mai mult legături cu persoane aparținând aceleiași sfere de interese, dar pe cât ne-ar fi de greu să pecetluim o astfel de legătura, pe atât de ușor ne va fi să renunțăm la ea. Să luăm un exemplu concret cum ar fi despărțirile repetate de colegii din ciclurile gimnaziale, liceale șamd. Oare cu cât efort am reușit să vorbim pentru prima dată cu străinul de alături, oare cât a durat să se consolideze o anumită încredere în el și în cele din urmă...oare după cât timp am reușit să-i împărtășim "străinului" detalii despre noi, despre impresiile, aspirațiile și credințele noastre?

    Despărțirea e mereu altfel. Da, poate că e însoțită de lacrimi, durere si regret, dar întotdeauna, sentimentele acestea vor dispărea mai repede decât bucuria primei întâlniri pentru simplu fapt că fiecare om urăște suferința. Atunci, de ce ne place să ne mințim pe noi, să ne avântăm în relații cărora le vedem sfârșitul încă de la început? Oare ne place să fim înșelați, oare așteptăm ca sfârșitul pe care îl simțim, să nu mai vină?

    În viață înveți o mulțime de lucruri...unele utile , altele mai puțin. Însă nu înveti, ceea ce după mine e cel mai important, cum să păstrezi o relație. Nu înveți cum să asculți o persoană, nu inveți cum să încerci s-o înțelegi si mai ales nu vei învăța niciodată cum s-o ajuți. Teoretic ești singur pe lume, pentru că singur trebuie să îți dai seama cum ar trebui să trăiești. 

    Ce putem face în final?

    Sfântul Augustin ne oferă cel mai bun răspuns : "Iubește si fă ce vrei". Doar dragostea este cea care te poate îndruma spre a-ți găsi propria definiție și mai mult decât atât, spre a cunoaște definiția unei alte persoane.