http://www.youtube.com/watch?v=bgjgQvrLTiA

Călător

Trecând grăbit, un călător

și-al munților părinte

privea pierdut, neiertător

păcate în cuvinte.

Și ascultând se minuna,

minune regretată

cuvintelor suspin dădea

dar lacrimi niciodată.

Pierdut fiind în depărtare

se-oprește o clipă în trecut 

și-atunci simțind minunea mare

se închină, rugând tăcut.

De ce mă-ntorc din a mea cale 

când drumu-n palmă mi-l clădesc

dar se-auzi un glas in vale

ce suspina șoptind...Trăiesc.

O poveste

  Fiecare dintre noi avem o poveste. O poveste pe care am spus-o deja, sau care asteapta un moment potrivit pentru a iesi la iveala.

  "Povestea calatorului" are pentru mine o rezonanta aparte si mi se intampla asta deoarece fiecare suntem calatori, pe drumuri diferite, pe cai, care poate nu se vor intersecta niciodata. Din pacate, in calatoria noastra vom fi mereu singuri, chiar daca la un moment dat drumul nostru se va suprapune cu cel al altei persoane. Acest fapt se intampla deoarece nimeni in afara de noi, nu cunoaste calea pe care mergem. Suntem liberi sa facem o multime de pasi gresiti si poate unul bun, dar pe care ni-l vom aminti mereu.
  Se spune ca suntem predestinati sa fim medici sau arhitecti sau filosofi, ca acest lucru sta scris in ADN-ul nostru, sau ca asta e dorinta lui Dumnezeu. Cred insa ca noi suntem principalii responsabili pentru ceea ce suntem in prezent, pentru ceea ce vom deveni in viitor si fara indoiala pentru ce am fost in trecut.
  Sufletul si ratiunea noastra nu cunosc limitele in spatele carora trupul este pecetluit. Cea mai mare libertate este pentru mine cea a gandului si cea a simtamintelor pe care le pot produce pentru oricine, orice si le pot modela dupa bunul plac. Chiar daca suntem limitati de conditia noastra umana, de faptul ca materialul din care suntem contruiti este perisabil, cred ca acesta este un mic pret de platit, avand in vedere ca putem sa facem, sa fim intr-o infinitate de ipostaze pe care mintea noastra le poate zamisli neincetat.
  Prin urmare ce inseamna sa fii calator?
  Inseamna sa fii om, sa-ti dai seama ca esti liber sa faci ce vrei si ca la momentul rascrucii, tu esti singurul care decide cararea pe care s-o urmezi. Calatoria noastra a inceput deja, trebuie sa fim convinsi ca tot noi o vom incheia. 

 

Rătăcit am fost

Te-ai pierdut glas
al picăturilor de foc
scurgându-te în palme
ude, fără de noroc
Și de-ai fi fost trăit
arată-ți urma-ncremenită
în praful ce-astupând,
alungă picătura neursită.
Te-ai pierdut glas
al florilor de soc
ca dus de vânt
în luntrea ce-a plecat pe loc
În urma ta, va fi zidit
liman al ploilor si moartă,
culoare ta curgând
va fi pierdută toată.


Mi-am dorit ca această poezie să fie o continuare a ultimului articol postat.

Ce inseamna sa pierzi?

   Titlul pe care l-am ales nu se refera in niciun caz la o pierdere de ordin material, la o pierdere pe care un om o poate suferi in urma unui joc sau a unui concurs. Pierderea la care ma refer si pe care voi incerca in cele ce urmeaza sa o exprim si poate sa o inteleg mai bine, este una de ordin sentimental.
   Pe langa faptul ca in viata suntem afectati foarte des de pierderea unor lucruri de care ne-am atasat in diferite moduri, pierdere in urma careia simtim o durere acuta, dar de scurta durata; exista incadrata tot aici si acea pierdere de care toti ne temem, pe care toti o tratam cu foarte multa precautie: pierderea(figurativ vorbind) a unei persoane care a insemnat pana in momentul respectiv o parte din viata, si implicit din sufletul nostru.
   Poate ca nu este in totalitate corect, dar tind sa cred ca pe parcurs ce un om pierde obiecte importante pentru el si mai ales persoane, sufletul i se scindeaza. De ce spun asta? Pentru ca orice om investeste sentimente pentru lucrurile respective si din moment ce le pierde pe ele, pierde si sentimentele investite si implicit o mica parte din suflet. Cu riscul de a fi putin pesimist, doresc sa mentionez ca sufletul, spre deosebire de toate celelalte materii din Univers, nu se poate regenera/vindeca. Din moment ce un om a simtit o dezamagire, chiar daca reverberatiile acesteia dispar in timp, raman in urma falii care nu se pot astupa.
   La prima vedere, nu exista cale de scapare din capcana sufleteasca la care toti suntem supusi pe parcursul vietii noastre. Insa ne ramane alegerea, pe care o avem langa noi inca din timpul protoparintelui nostru Adam si a vietuirii sale in Rai, vietuire a carui deznodamant il stim cu totii: alegerea cea nefolositoare, daca ma pot exprima astfel. Asadar, dupa parerea mea exista 2 directii majore pe care un om le poate alege, in vederea parcurgerii drumului vietii: poate alege sa nu riste, sa nu se expuna unor dezamagiri, unor scindari sufletesti, cu alte cuvinte, sa ramana devotat sinelui; dar evident, nu va avea posibilitatea sa castige nimic. A doua varianta, cea pe care cei mai multi o aleg, si pe care o agreez si eu, este cea in care un individ se decide sa-si riste puritatea sufleteasca, chiar si pentru cateva momente de bucurie sincera, gandindu-se chiar si la un deznodamant nefericit.
  Oare ce poate alege un om intre lumina si intuneric? Lumina, pentru mine, are un mare neajuns: produce umbra si in aceasta umbra lucrurile par mai distorsionate decat in intunericul cel mai intens. Atunci ce putem alege, oare e mai bine sa alegem intunericul in care nu exista intrebari, nu exista raspunsuri, decat axiome? In adevar, as da oricand o eternitate de umbre pentru un moment de luminare...
  Intentionat nu am mai formulat o incheiere, deoarece as dori ca oamenii care citesc acest articol, sa se regaseasca poate in cele ce am spus mai sus si sa-si construiasca propria incheiere, sa se gandeasca la calea care ar fi potrivita pentru ei.
  Imi cer scuze pentru eventualele greseli nefortate.
 

Impactul Facebook

     As dori sa-mi incep expunerea citand o serie de personalitati influente sau nu , din domeniul IT sau din alte domenii diferite : "Este era facebook".
     Auzind aceasta afirmatie am stat putin si m-am gandit la implicatiile pe care cele 3 cuvinte de mai sus le ating si implicit le activeaza, dupa parerea mea, fara a se dori asta. In prima faza, toti suntem tentati sa dam dreptate acestor spuse, pentru ca statistici realizate de multe firme de profil, arata ca un numar tot mai mare din populatia fiecarei tari este inregistrata in baza de date a Facebook. Totul e corect pana aici, dar acum vin eu, in acest caz in calitate de sceptic si-mi pun intrebarea urmatoare : ce se ascunde in spatele acestei afirmatii simple, banale, chiar si din punct de vedere gramatical?
      Ei, apare prima problema si de acum incolo putem sa aflam cu adevarat adancimea cuvintelor de mai sus. Realitatea este urmatoarea: tot mai multi oameni renunta la activitatile lor obisnuite oferindu-si astfel cateva minute in plus pentru a sta pe facebook, pentru a comenta publicatiile prietenilor, pentru a da like la tot ce apare nou. Inainte de toate , ma simt obligat sa mentionez un fapt : orice lucru este bun, atata timp cat este facut cu masura si spun asta pentru ca mi-am propus ca in cele ce urmeaza sa vorbesc putin despre cei care nu au masura pentru actiunile lor. "Drogul" facebook, dupa parerea mea cea mai potrivita denumire, afecteaza oameni de toate varstele si din toate colturile lumii, evident acolo unde exista o conexiune internet...chiar si cea mai rudimentara. Cel mai periculos drog, este acela a caror efecte secundare sunt necunoscute si ca urmare nu se poate pune niciun fel de diagnostic, nu se pot administra medicamentele vitale.
     Tratand lucrurile fara prea mare interes, constatam ca pana acum Facebook-ul nu a facut vreo victima in mod direct, dar nu trebuie sa ne lasam influentati de acest fapt si trebuie sa ne dam seama ca realitatea e mult mai crunta. Daca deschidem putin ochii, vom vedea cum oamenii isi pierd identitatea, viata, in paginile acestui site. Se incapataneaza sa-si construiasca universuri alternative in aceasta baza de date, si nu-si dau seama ca viata e cu totul altfel; realitatea este cea din spatele monitorului, si are de cele mai multe ori o infatisare umana. Nu sunt adeptul solipsismului, dar cel mai bun indicator care sa-ti arate ca traiesti cu adevarat...este un alt om.
     Viitorul nu e roz si spun cu parere de rau ca in paralel cu dezvoltarea tehnologiei, relatiile interumane vor cunoaste o cadere masiva si din pacate, un computer sau orice alt obiect tehnologic, chiar si cel mai avansat robot care se va construi, nu va inlocui niciodata un om. Poate ca multi oameni de stiinta, daca ar citi aceste randuri, m-ar contrazice cu vehementa, dar oricat de mare ar fi progresul inteligentei artificiale, niciodata nu va putea fi creata o entitate care sa concureze macar, cu o persoana(nu ma refer la forta bruta sau la numarul de zecimale cu care poate calcula ci la toate celelalte lucruri care conteaza cu adevarat: ratiune, simtire, imaginatie si puterea de a crede in ceva anume).
     Revenind la subietul meu pe care l-am neglijat putin, vreau sa spun ca si eu sunt un utilizator,dar un utilizator care nu s-a lasat totusi posedat si poate ca din aceste considerente as putea sa dau cateva sfaturi. In primul rand, si o spun cu toata convingerea : realitatea nu este Facebook; adevarata conectare sociala nu este Facebook. Mai mult decat atat, singurul lucru pe care-l putem dobandi este o stima de sine falsa conturata prin prisma faptului ca pozele sau postarile noastre au cele mai multe comment-uri si like-uri; va spun sincer, este mult mai usor sa minti alta persoana daca aceasta nu se afla fata in fata cu tine. Astfel, oare cate din toate cele pe care le-am amintit mai sus sunt reale si cu cate dintre ele ne mintim singuri? Pentru mine, balanta inclina cu certitudine spre a 2-a varianta.
    In incheiere, as dori doar sa spun ca nu urmaresc, prin intermediul acestui articol, sa condamn pe cineva deoarece cred ca fiecare suntem raspunzatori pentru deciziile pe care le luam si in acest sens nu pot exista doar decizii bune.
    Le multumesc celor care mi-au acordat cateva minute pentru a citi si poate alte cateva minute, pentru a se gandi daca ceea ce am incercat eu sa exprim se aplica intr-o anumita masura si pentru ei.

Scurta introducere

     Cred ca la inceputul fiecarei actiuni pe care un om doreste sa o dezvolte, trebuie sa existe o anumita descriere , un fel de manual de utilizare care arata pasii urmatori in contruirea actiunii propriu-zise. 

  "De ce m-am decis sa-mi fac blog?"...cam asta e intrebarea la care fiecare blogger incearca sa-si raspunda inainte sa porneasca in alcatuirea unei pagini , si incearca sa le spuna celorlalti , dupa ce pagina a  fost creata. Fiecare intrebare ofera o varietate de raspunsuri , raspunsuri reale si juste pentru fiecare persoana care le ofera; deci raspunsul meu , real , just , ar fi ca m-am gandit sa-mi dezvolt puterea de a asterne cuvinte intr-un spatiu , chiar daca este unul virtual , cuvinte carora voi incerca sa le dau un sens caracteristic mie. Multe sunt problemele generatiei mele , si multe vor mai fi de acum incolo , dar o problema cu care ma confrunt tot mai des , este aceea ca multi dintre oamenii cu care intru in contact au renuntat de mult sa mai scrie. Inainte de era telefonului , scrisoarea era cea care ocupa o buna parte din timpul fiecarei persoane , si care dupa mine avea un rol foarte puternic in dezvoltarea intelectului individual. 

   Poate ca voi fi contrazis de multi, care-mi vor spune ca pe messenger si pe facebook se scrie foarte mult. Da , afirmatia e total corecta , se scrie mult , dar cum se scrie? Va raspund eu...este o scriere de duzina, fara un sens aparte fara scopul de a demonstra o realitate sau de a demasca un fals. Stiu asta pentru ca la randul meu , mi-am petrecut foarte multe ore facand exact lucrurile pe care acum le condamn. Port aceeasi vina ca toti ceilalti care fac asta , dar am meritul ca m-am oprit sa ma intreb: "Sa fie acesta viitorul oamenilor , oare o sa ajungem o populatie de "creiere-monitor",de persoane a caror singura realitate e calculatorul , internetul si conversatiile aferente acestuia?". Sper din tot sufletul ca nu. Sper ca va exista la un moment dat o revolutie intelectuala care va schimba randuiala actuala a lucrurilor si care va aduce din nou in prim plan cititul de carti cu o existenta fizica proprie , scrisul de scrisori , nuvele , romane etc.

   Am facut aceasta paranteza , chiar daca m-am abatut de la subiect , pentru a trage un semnal de alarma : oameni buni , apucati-va de citit , de scris , chiar daca scrieti pe un blog(de preferat un blog cu o conduita intelectuala) , chiar daca cititi o carte de pe net.

   Revenind la subiectul cu care am pornit...sunt fericit ca m-am decis si m-am ambitionat sa incerc sa-mi formez acest blog, sunt fericit ca voi avea probabil ocazia sa cunosc oameni cu interese comune cu ale mele iar pe viitor voi incerca sa abordez subiecte cat mai concrete. 

   Imi cer scuze pentru greselile aferente,nu au fost voite si voi incerca sa le diminuez pe parcurs. :)

   Imi doresc sa postez un articol pe saptamana.

   Pana saptamana viitoare...NUMAI BINE!!