Trecând grăbit, un călător
și-al munților părinte
privea pierdut, neiertător
păcate în cuvinte.
Și ascultând se minuna,
minune regretată
cuvintelor suspin dădea
dar lacrimi niciodată.
Pierdut fiind în depărtare
se-oprește o clipă în trecut
și-atunci simțind minunea mare
se închină, rugând tăcut.
De ce mă-ntorc din a mea cale
când drumu-n palmă mi-l clădesc
dar se-auzi un glas in vale
ce suspina șoptind...Trăiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu